Calcule elementare

Ce bine că am învăţat matematică la şcoală, ştiu să adun , să scad, să împart.

Aşa că am să vă fac nişte demonstraţii de matematică elementară.

Problema I. Cât credeţi că a rezistat o cucoană („cam cadră”, vorba lu’ mama Lica, Dumezeu s-o ierte) care lucra la şcoală, o normă şi colabora la altă instituţie cu juma’ de normă. Detalii, făcea naveta câte o oră dus o oră întors, cu un autobuz hurducăindu-se în toate gropile de asfalt. Bea 4 cafele pe zi. Nu gătea că n-avea timp şi mânca sanvişuri cu suc. Vă spun eu răspunsul: doi ani şi jumătate, căci pe urmă a făcut cădere de calciu. Şi a învăţat să se mulţumească mai cu puţin, dar a renunţat la cărţi şi reviste!

Problema II. Avem o profesoară cu un copil, salariu1300. Cheltuieli: 120 naveta, 160 grădiniţa, 200 telefoanele, 500 rate la bancă, 100/lună în medie – lumina. Câţi bani îi mai trebuie ca să asigure şi mâncarea pentru familie (necesar în medie 400 roni pe lună)?

Rezolvare :

Venit :1300

Cheltuieli : 120+160+200+500+100=1180

Mai rămân : 1300 - 1180= 120 ron.

Bani mâncare 120 – 400 = -280. OUPS! De unde?! Munceşte în plus: cursuri, meditaţii, chestii, hăinuţe de la prieteni. Lucrează Bunuţul!

Problema III : La aceleaşi date ca în problema anterioară, se aplică o scădere a venitului de 25 %. Ce rezolvare să găsească doamna respectivă?

Deci : venit 1300 – 25 %= 960 roni luaţi pe două luni de vacanţă, pe 15 iulie, cheltuiţi până la 30 a.l. (adică aceeaşi lună!).

Cheltuielile reduse pe vacanţă cu 280 ron. Să vedem ce mai rămâne :

200+300 (că am terminat de achitat o datorie)+100 = 600 ron. Necesar. Achitaţi, nu, pe două luni. Consecinţe: cele două telefoane, fix şi mobil au fost pe rând închise. Dacă vrei să desfinţezi unul, plăteşti între 100-800 lei, în funcţie de contract. Am zis că nu mai vorbesc în viaţa mea mai mult de 2 minute odată la telefon. Mai bine fac o vizită prietenilor mei. Banca mă sună mereu să mă întrebe de sănătate, eu le răspund la fel de politicos, n-am , dacă n-am n-am. Dar nici nucul lui Ilie nu-l am, că l-aş vinde. Mi-a trebuit doctorat!?!

Ce pot face ? Am două alternative : fie scad cheltuielile, dar e imposibil să renunţ la mâncare, aşa că o să renunţ la achitarea datoriilor pe moment. Fie cresc venitul, dar asta e dificil, căci nu prea sunt locuri de muncă. Unei profesoare i s-a impus să-şi dea demisia de la un magazin mare, atunci când şefii au aflat că mai are un loc de muncă (adică la o şcoală). Păi nu vă spuneam eu că mă duc la capre sau la croitorie, asta îmi place, asta voi face!

Pe de altă parte, trăiască băncile şi sistemul financiar inventat de ăi cu bani, pe principiul „celui ce are i se va mai da şi celui ce nu are, i se va lua şi ceea ce are”! Am făcut o asigurare băiatului meu, plătibilă după 18 ani. În 2 ani am depus conştiincios 2800 lei. Consilierul care a făcut poliţa mi-a zis :dacă nu mai puteţi achita, se transformă într-un cont normal (nu ştiu termenii lor am făcut la şcoală doar matematică elementară nu aseu’). Stupoare : după un an de pauză îmi vine raportul, avem în contul ..normal 1500 roni. Unde sunt ceilalţi, aproape jumătate, s-au dus pe comisioane? Foarte bine, las’ să trăiască şi alţii pe spinarea clasei muncitoare. Că de-aia iese păduchele în frunte! Şi nici măcar nu sunt antisemită şi nici comunistă. Că Hristos a fost tot evreu, dar nu comunist. Scuze, am sărit calul... ca atâţia alţii în comenturile lor pe net.

Ce generaţie de sacrificiu, ce mulţumiri pentru efortul depus (vezi discursurile unor reprezentanţi politici)? Mulţumirile lor încălzesc sufletul, dar nu ţin de foame la copiii noştri, nici de ciorapi de mătase (o pereche pe săptămână, că doar tre’ să fim modele). Scuze. Credeam că asta se referă la foto-modele. Mai bine ca Simache, imi povestea o cucoană, care i-a fost elevă la liceu: „Când începea dom’profesor de istorie să ne vorbească uitam de ciorapii lui nepereche sau găuriţi. Avea un dar al lui, extraordinar!”

E, când auzi aşa ceva uiţi că nu-ţi ajung banii şi te pui pe treabă. N-avem numai TV-modele, ci şi dascăli - model! La început de an vă urez şi eu : RĂBDARE. (că doar nimeni nu trăieşte o veşnicie şi nici nu se-ngroapă decât în 2mp. Şi nu uitaţi să investiţi în cele veşnice: sufletele copiilor noştri!

01.01.2011