Am incercat sa public aceasta scrisoare la Jurnalul, dar n-am primit nici-o reactie; apoi am trimis materialul la Scoala Prahovei si a fost publicat.
"STIMATE DOMNULE PREŞEDINTE,
M-am gandit bine ce responsabilitate îmi asum prin gestul meu de a vă scrie. Misiunea mea ca profesor este foarte importantă. În preajma alegerilor ne-aţi cerut ajutorul nouă, cadrelor didactice. Vi-l dăm prin munca noastră de zi cu zi !
Dezastrul din Învăţămant şi, în genere criza cu care se confruntă în prezent ţara, îşi are originea nu numai în guvernarea PSD, ci mai ales se datorează „materialului” uman, care are o amumită mentalitate. Educaţia se referă la „cei 7 ani de acasă”, la perioada petrecută pe băncile şcolii sau facultăţii, dar şi la întreaga viaţă. De aceea probabil dl. Brucan spunea candva că Romania se va schimba peste 20-30 de ani, atunci cand mentalitatea omului de rand se va schimba! Resursele necesare Reformei sunt în primul rand oamenii şi abia apoi banii.
Sindicatele din învăţămant se zbat pentru 6 % din PIB. Dar 6% dintr-un PIB mic poate să fie echivalent cu doar 3,5-4% dintr-un PIB mult mai mare.
Cum se poate realiza asta?
1.Romanul- cu mic cu mare – trebuie să înţelegă faptul că din suma obţinută prin diverse forme de activitate, legal şi obligatoriu o parte e musai să fie impozitul pe profit sau salariu. Caţi romani în prezent muncesc la negru la noi în ţară?!!!Sau nu-şi plătesc dajdia?!!!
2.În timp ce unii muncesc pe rupte şi eventual fac şi naveta, alţii stau comod „la gura sobei” -în cel mai bun caz - sau la TV sau în carciumă şi fac „politică”, trăind din ajutorul social sau din alocaţiile copiilor. Japonezii se mai refăceau după Războiul al II-lea dacă nu puneau umărul cu toţii să reclădească din cenuşă ţara lor?
3.Avem oameni inteligenţi, calificaţi şi bine pregătiţi în multe domenii. (în loc de sintagma „să ridicăm învăţămantul romanesc la standarde europene” am putea zice „să se ridice învăţămantul preuniversitar european la standarde romaneşti”!). Ce se întamplă cu ei? Unii au şansa de a lucra în domeniul lor, alţii preferă „să culeagă căpşuni în Spania”. De ce oare?
4.Oamenii mai trebuie învăţaţi să-şi pornească mici afaceri în domenii deficitare (nu numai comerţ, profitabil pentru moment desigur, dar mai trebuie să şi producem, pentru a utiliza materia primă şi pentru a-i da o valoare superioară).
Una peste alta, creşterea economică va duce la creşterea PIB-ului şi deci a bugetului alocat Învăţămantului. Ar mai fi necesare o mai bună articulare a diverselor segmente ale societăţii şi accesul larg la informaţie.
Într-adevăr, profesorii conştienţi au rămas la catedră din simţul datoriei. Iar părinţii elevilor noştri nu ne compătimesc, ci ne apreciază munca, spunandu-le şi faptul că pe vremuri, cand trecea pe stradă învăţătorul, bătranii se sculau de pe băncuţele din faţa porţilor şi salutau, ridicand pălăria arsă de soare. Sigur, unii părinţi se uită cu dispreţ la ghetele scalciate ale unora dintre noi. Dar ce-are a face ? Copilul vede în profesorul lui, nu un manechin de modă, ci pe cel care ştie mai mult decat el, care îşi face din pasiune meseria, un model spiritual.
De ce să nu fie Educaţia „cenuşereasă”? Cenuşereasa a devenit pană la urmă soţia prinţului pentru că a ajutat-o zana cea bună. Copiilor –şi toţi rămanem într-o oarecare măsură copii-le plac basmele. Cu basme şi alte povestiri ne adormeau mămăcile cand eram mici, cu basme şi alte scrieri am învăţat să citim şi să scriem pană am absolvit 12 clase, cu basme şi vise ne hrănim noi, oamenii mari, pană murim. Fiecare copil are un vis al lui ”...cand o să cresc mare am să mă fac...”(învăţătoare, doctor, poliţist etc). Şi pas cu pas îşi urmăreşte visul. Cand e lăsat să doarmă liniştit şi nu are coşmaruri. Şi cand e liniştit un copil? Atunci cand are ce manca, un acoperiş sigur deasupra capului şi mai ales cand ambii părinţi îl înconjoară cu dragoste şi îl veghează permanent, feriţi la randul lor de grija zilei de maine.
Sistemul de învăţămant este bolnav pentru că întreaga societate este bolnavă, iar „regulile de joc” trebuie să fie adevărul, corectitudinea, demnitatea, munca desfăşurată cu simţul răspunderii, solidaritatea cu semenii. Aici mă gandesc la modelul Serbiei care s-a refăcut după războiul din `96, în 2 ani şi ceva, prin ajutorul pe care şi l-au acordat sarbii între ei.
Să ne învăţăm bine lecţia de la bătranii noştri, de la vecini şi de la istorie, pentru a lua 10 la Judecată, căci prin prisma Veşniciei trebuie să privim lucrurile şi să acţionăm, nu doar să facem totul de mantuială şi din interese meschine. Ceea ce se petrece acum în Europa şi în lume dovedeşte că măsurile luate pe perioada unei guvernări „şi după mine potopul” sunt dezastruase.
Fiţi dar „zana bună” a învăţămantului şi a întregii ţări : adică un bun preşedinte !
Cu sinceritate,
Mihaela Spînache
(una dintre cadrele didactice care încă nu şi-a luat salariul pe ultima lună
aşteptand rectificări de buget ...)"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu