din nou despre "capsunari"

DE CE PLEACĂ PROFESORII ROMÂNI LA CĂPSUNI…

SAU DE CE PLEACĂ PUR ŞI SIMPLU DIN ŢARĂ

Eram foarte optimistă atunci când am scris articolul precedent (vezi postarea din mai). Între timp s-a anunţat că începând cu salariul pe luna iunie vom avea mai puţin cu 25% din bani!

De fapt optimismul nu mi l-am pierdut. Dar acum înţeleg de ce unii preferă să lucreze sub nivelul lor de pregătire, primind însă o remuneraţie civilizată. (Articolul este început în luna mai, între timp ni s-au luat cei 25 la sută, plus diferenţa de teveau 5%care din 0,2 lei noi înseamnă 0,3 preţ nou pentru o coală xerox!!! sau din 150 înseamnă 250 RON la medicamente compensate pensionari bolnavi de inimă - apropos, cucoana respectivă lucrase la anvelope, mulţumim din inimă partidului că le-a pus pe femei în fabrici cot la cot cu bărbaţii!! De-ar trăi bietul Amza cum le-ar zice el sărăcuţul…).

Cazuri :

1. O prietenă s-a mutat de la sat la oraş. La sat avea normă întreagă, dirigenţie, def, titulară, 1330. Făcea însă naveta : o oră dus o oră întors, 230 RON decontaţi. La oraş nu mai făcea naveta. În aceleaşi condiţii, mai puţin spor de rural şi dirigenţie, căci a venit ultima, avea 800 salar şi rate la bancă 700, că şi-a luat matiz pe carduri de cumpărături. Noroc cu părinţii că au pensie frumuşică şi s-au mutat la ţară, la aer.. la muncă… îi aduc paporniţa.
2. Altă prietenă, singură cu băiatul, lucra la şcoală (a predat 16 ani), muncea cu ziua (adică săpa, strângea fân), tricota. Băiatul a terminat facultatea. Mama s-a împăcat cu soţul şi a preferat să plece la munca în seră, ghiciţi unde?? În Spaaaania!! Unde un alt coleg de-al nostru ne povestea că se ia una bucată asfalt, se adaugă un rest de ţărână, maxim 5 cm, se pun nişte prafuri magice de rodit şi roşit şi gata!, minune!, avem căpşuni mari cât pumnul ! Tanti Nuţica Ceauşica o fi inventatoarea şi ei, cu brevetul?!?!?! A, pardon, de morţi numai bine. Să vă spun una de vii :
3. Avem una bucată profesor universitar, pensionar, peste 70 ani, cu trei bucăţi odrasle cu pretenţii la scaune şi ranguri. Concluzia domnul profesor are pensie şi salariu şi-şi îngrijeşte singurel copii, soţia decedată, stop. Credeţi că au copiii dumnealui 2, 3, 4 anişori, vă înşelaţi : 36, 38, 40 ani. Perspective de angajare… (sper să nu mi-o ia inspectoratul în nume de rău) la sfântu’ aşteaptă ! Domnul profesor însă are o invenţie, energie din alge, filmată de nespecialiştii de la o televiziune. Specialiştii noştrii pe brevete i-au cerut sponsor pentru proiect. Iarăşi STOP. Că la noi sunt sponsori doar pentru echipele de fotbal şi cele pentru ţaţe. (Vorbeam şi noi la aprozar că « ce e de făcut ?». Unul lansează o idee trăznet : « cine se vaită că n-are bani, poate să iasă la şosea » )

După ce am făcut inventarul celor din ţară, să trecem acum la alte trei cazuri din afară, să vedem de ce pleacă românul :

1. Un respectabil absolvent de facultate, (spun respectabil la propriu căci a terminat cu 10), după ce a lucrat un pic la noi, a decis să-şi facă doctoratul într-un centru universitar de renume. Unde şi predă. Lucrarea de doctorat nu a tradus-o. Dar ne reprezintă şi vine mereu cu drag acasă!
2. Altă prietenă a intrat la Facultate, dar la mai mulţi kilometri decât îşi permitea tatăl său să-i plătească naveta, aşa că s-a hotărât să plece. Ar fi putut fi o bună profesoră. Acolo lucrează într-un birou. Norocul ei ! Alţii au grijă de bătrâni. De exemplu o doamnă însoţeşte o bătrânică cu Alzhaimer care cântă mereu pe stradă şi speră să cunoască, la cei 50 de ani ai săi, pe un făt-frumos s-o scape de mizerie.
3. Ultimul caz pe care vreau să vi-l prezint este cel care m-a făcut să-mi reevaluez opinia despre românii « dezertori », care pleacă la muncă în afară : a terminat ASE-ul şi probabil multe alte cursuri postuniversitare, lucrează undeva la/pentru Comunitate. « Mihaela, trebuie să înţelegi că noi reprezentăm România acolo unde suntem, suntem cei care aducem un beneficiu ţării schimbând imaginea ţiganului care a mâncat lebedele din Viena. Gândeşte-te la Eliade, la Eugen Ionescu, la Brâncuşi şi la alţii » (apropo de Ionescu, la vederea teatrului înghesuit printre alte căsuţe din inima Parisului, unde s-a reprezentat pentru prima oară « Cântăreaţa Cheală » mi s-a zbârlit pielea pe mine de mândrie că sunt din aceeaşi ţară cu el ! Iar prietenii mei frnacezi mi-au explicat că cei care erau cu alba-neagra pe Colină, ar putea foarte bine să-şi etaleze cultura lor, cântând la vioară!)

Ce să mai încolo-încoace, concluzia este : fraţilor, pe unde vă duce soarta, să vă aibă în pază Bunul Dumnezeu şi să faceţi totul cât mai bine, ca pentru El ! Şi atunci nu vă mai bombănim că nu mâncaţi salam cu soia ca noi ...ăă pardon, a trecut asta, nici bani de salam de ăla nu mai avem după tăierea la salariu. A se asculta cu atenţie versurile imnului cizei financiare din 2009, al Lorenei. Fasole, mămăligă, şuncă, avem ce pune pe masă, dacă muncim binenţeles … cu doxă.

Eu am zis că merg să muncesc la ţară, la capre sau îmi fac firmă de coitorie, cum visam într-a zecea când mi-era că nu iau treapta, dar m-a convis dirigu s-o dau : am luat-o, dar tot mai bine făceam nu MF 1, ci croitorie. Sau mai bine mă duc la capre… măcar am ce mânca.

Nţ, nu cred ! Dacă m-a facut mama cu stiloul în mână, am să rămân prefesoară toată viaţa, inevitabil. Aşa zic oamenii ăia pe la ţară, săruta-le-aş eu mânuţele alea crăpate, că bună brânză mai iese acolo.